duminică, 23 ianuarie 2011

Orasul Gura Humorului

Orasul Gura Humorului este situat in depresiunea intramontana cu acelasi nume, la o altitudine de 490 m, in centrul geografic al judetului Suceava, la doar 36 km de capitala acestuia, municipiul Suceava. La nord sunt culmile Obcinei Humorului, la sud Obcina Voronetului iar la vest Obcina Mare. Beneficiind de un climat temperat-continental bland si reconfortant, orasul este una dintre cele mai importante destinatii turistice ale Bucovinei.

Descriere Orasul Gura Humorului

Istoria orasului Gura Humorului este incarcata de legenda. Una dintre legende vorbeste de trecerea tatarilor prin aceste locuri in timpul marii invazii din anul 1241, cand au gasit apele paraului Humor umflate de ploi si l-au numit, pentru aceasta Homor, adica “repedele”. Pastrarea denumirii locului timp de secole demonstreaza faptul ca aici exista o comunitate umana ce a avut continuitate de vietuire. Mai apoi se mentioneaza uciderea bourului de catre Dragos in locul numit astazi Boureni, situat pe malul drept al Humorului, si de trecerea lui Bogdan I prin extremitatea estica a orasului de astazi, ce se numeste acum Bogdaneasa. Mai tarziu, tot legendele amintesc de prezenta lui Daniil Sihastrul care, dupa plecarea de la Putna, si-ar fi sapat o chilie la Piatra soimului, mai sus de Arinis, inainte de a deveni egumenul manastirii Voronet. Iar, in secolul al XVI-lea, se spune ca sotia lui Petru Rares, doamna Elena, ar fi ingropat tezaurul domnesc la Pietrele Doamnei, situate pe Dealul Toaca ce strajuieste orasul la vest.

Oferta cultural-turistica a statiunii este remarcabila. Pe teritoriul sau se afla biserica Sfintei Manastiri Voronet, Capela Sixtina a estului european, parte integranta a patrimoniului cultural universal.

Gura Humorului este o adevarata placa turnanta a turismului cultural – religios bucovinean, de aici putand a fi accesate traseele catre toate celelalte bisericile cu fresca exterioara din Romania, aflate sub patronaj UNESCO: Humor, Moldovita, Sucevita, Arbore, Patrauti, Probota.
Statiunea turistica Gura Humorului are, pe langa o structura hoteliera de invidiat, numeroase oferte de agrement:
• Complexul de agrement ”Arinis”, organizat cu fonduri europene, ce ofera posibilitati nelimitate de petrecere a timpului liber, in toate cele patru anotimpuri, dispunand de:
- o partie de schi – Partia „Soimul” – 1478 m lungime, 35 m latime, 283 m diferenta de nivel, dotata cu un telescaun de 1280 m si cinci tunuri de zapada, deservita de o parcare de peste 350 de locuri;
- doua sali polivalente de sport;
- o piscina acoperita, de dimensiuni olimpice, prevazuta cu sauna si jacuzzi, in care functioneaza o scoala de inot si o scoala de initiere in scufundari;
- un strand cu piscina in aer liber si bazin de inot pentru copii;
- un patinoar natural ce functioneaza, in timpul verii, ca spatiu pentru role si skateboard-uri;
- terenuri de baschet, handbal, volei, tenis de camp, fotbal ce dispun, inclusiv, de iluminat nocturn.
Piatra Pinului si Piatra Soimului – una dintre cele mai importante rezervatii paleo-oligocene din Romania,
structura megalitica in care Daniil Sihastrul, ajuns egumen al Manastirii Voronet, dupa plecarea sa de la Putna, si-a sapat o chilie ca loc de refugiu si meditatie,
• Dealul Cetatii si imprejurimile sale - o retea de cetati de piatra si puncte intarite ce faceau din Gura Humorului o adevarata fortareata la intrarea in Muntii Orientali,
• Un vechi cimitir evreiesc, al doilea ca marime din judetul Suceava, cu stele funerare impresionante, unde doarme, intru eternitate, mama celebrului tenor Joseph Schmidt,
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina – singurul muzeu al spiritualitatii populare bucovinene,
• Cea mai veche biserica catolica, in functiune, din Bucovina,
• Monumente de arhitectura urbana din secolul al XIX-lea.

Related Posts

Orasul Gura Humorului
4/ 5
Oleh

Subscribe via email

Like the post above? Please subscribe to the latest posts directly via email.

1 comentarii:

Tulis comentarii
avatar
21 iulie 2011 la 03:07

stiu ce frumos e gura humorului sunt localnic si imi place sa vad pe internet pagini despre orasul acesa si sa fiu cinstit numai asa imi dau seama cat de frumos este fiindca ca ori om ti se pare obisnuit locul unde traiesti dar am facut si comparatii cu alte orase din lume si unele nu se compara ca acesta

Reply